Infrastructura unităților școlare din județul Argeș reprezintă, pentru conducerea Consiliului Județean Argeș, o prioritate a acestui mandat. Tocmai de aceea, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu continuă seria vizitelor pe care le face în școlile din județ. Vineri, 21 octombrie, președintele Dan Manu a vizitat școlile din comuna Davidești, fiind interesat în mod deosebit de investițiile realizate în toaletele acestor unități școlare. Prima oprire a fost la școala din satul Olteanca. Aici toaletele sunt în perfectă stare, președintele cerând însă realizarea unei investiții minime prin care să se unească cele două corpuri ale școlii, astfel încât nici un elev să nu mai fie nevoit să iasă afară pentru a ajunge la toaletă. La școala veche din satul Conțești situația este însă cu totul alta. Aici toaleta este în afara clădirii, fără apă curentă și într-o stare foarte proastă, fiind mai mult decât necesară construirea unei toalete noi și moderne. Până atunci însă, și aici, președinte Dan Manu a oferit o soluție tehnică, astfel încât să se facă o legătură de acces între școală și toaletă. Tot la Davidești se află acum, în construcție, o toaletă nouă, la grădinița din Conțești.