Agenţia pentru Protecţia Mediului Piteşti anunţă că a fost aprobat ghidul de finanţare al programului privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, cunoscut sub numele de "Casa Verde" pentru persoanele fizice.

"Precizăm că persoanele care au beneficiat de finanţare în cadrul   aceluiaşi program, pentru acelaşi imobil, în sesiunile derulate anterior, nu sunt eligibile. Solicitanţii care au domiciliul în judeţul Argeş pot depune dosarul, întocmit conform ghidului de finanţare, la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Argeş", informează APM.

Sesiunea de depunere a dosarelor este în perioada 10 - 24 octombrie  2016. Pentru instituţiile publice şi agenţii economici, perioada este 17 octombrie - 14 noiembrie la Administraţia Fondului pentru Mediu.