În cadrul Stației de Epurare, gestionată de SC S.Ed.C. Mioveni, a fost inaugurat un Centru Pilot pentru compostarea nămolului provenit în urma procesului de epurare a apelor menajere de pe raza orașului. Pentru realizarea acestuia a fost nevoie de colaborare cu specialiști, în domeniu, din U.E. precum și de o soluție inovatoare de compostare, unică în Romania – Tehnologia GORE Cover.
Această tehnologie de compostare reprezintă o soluție ecologică ce îndeplinește normele europene privind tratarea deșeurilor organice și a nămolurilor de la stațiile de epurare, care presupune îmbogățirea nămolului cu un amestec de material energetic și acoperirea cu o prelată specială, semipermeabilă, cu rol de biofiltru și un sistem de aerare.
Special proiectată pentru tratarea deșeurilor biodegradabile la nivel industrial, membrana microporoasă folosită creează un micro-climat constant care accelerează procesul de descompunere. În combinație cu sistemul de aerare creează condiții ideale de compostare pentru descompunerea aerobică a deșeurilor organice, în același timp reținând eficient până la 97 % din mirosuri și alte emisii gazoase și până la 99% din microbi și praf.
Sub control automatizat sistemul funcționează autonom, timp de opt săptămâni, până la obținerea unui compost de foarte bună calitate.

Avantajele folosirii sistemului de compostare sunt:
-Reducerea emisiilor de mirosuri cu până la 97%
-Eliminarea patogenilor în condiții de siguranță
-Capacitate de tratare mai mare pe spațiu restrâins
-Stabilizarea și reducerea volumului de deșeu înainte de depozitare conform legislației în vigoare
-Compostare pe toată perioada anului
-Obținerea unui compost de calitate superioară în cel mai scurt timp.