Câştigul salarial mediu brut realizat în luna noiembrie 2015 în judeţul Argeş a fost de 2.420 lei, înregistrând o scădere de 16 lei (-0,7%) faţă de nivelul realizărilor salariale din luna octombrie 2015. Evoluţia descendentă a fost cauzată de dinamica negativă a câştigului salarial din toate sectoarele de activitate. Raportat la realizările salariale înregistrate în aceeaşi lună a anului 2014, dinamica câştigului salarial mediu brut la nivelul judeţului a fost pozitivă, creşterea totală de 3,1% fiind susţinută de toate sectoarele de

activitate.

 

În luna noiembrie 2015 câştigul salarial mediu net realizat a fost de 1.740 lei, mai mic cu 13 lei (-0,7%) comparativ cu realizările salariale din luna octombrie 2015. Scăderea înregistrată a fost determinată de câştigurile mai mici înregistrate în toate sectoarele de activitate. Faţă de luna corespunzătoare din anul 2014, câştigul salarial mediu lunar net a fost mai mare cu 2,5% urmare a câştigurilor mai mari înregistrate în toate sectoarele economice. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna octombrie 2015 de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri. De asemenea, scăderile

câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), dar şi angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici din unele activităţi economice.

 

Câştigul salarial realizat în judeţul Argeş în luna noiembrie 2015 a fost mai mic comparativ cu realizările salariale medii la nivel naţional atât în valoare brută (-9,0%) cât şi în valoare netă (-9,3%).