Joi, 11 august 2016, începând cu ora 14:00, la sediul Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie, comuna Cristian, judeţul Sibiu, prim-ministrul Dacian Cioloș şi ministrul agriculturii, Achim Irimescu, vor participa la a doua întâlnire de lucru din seria „În dialog cu fermierii”. De această dată, vor avea loc discuții cu reprezentanții asociaţiilor producătorilor agricoli din sectorul zootehnic (bovine, ovine-caprine, porcine, păsări).

La întâlnire vor participa reprezentanţii a 20 de asociaţii ale crescătorilor de animale, temele dezbaterilor vizând, cu precădere, aspecte legate de: legea vânătorii, problema TVA-ului la persoanele fizice, posibilitatea acordării unui ajutor de minimis pentru achiziţionarea de berbeci de rasă, problema păşunilor aflate în proprietatea primăriilor, acordarea subvenţiilor în zootehnie, asigurarea pieţelor de desfacere (ţările arabe, Turcia etc), amenajarea de către ANSVSA a unor puncte de sacrificare locale, problemele legate de zilierii implicaţi în activităţile agricole, precum şi aspecte legate de condiţiile privind bunăstarea animalelor (porc şi pasăre).