Tiberiu Avramescu, fost consilier local la Piteşti din partea PNL a depus de dimineaţă la registratura primăriei Piteşti o propunere care să infrumusețeze și să îmbunătătească viața locuitorilor din orașul nostru.

Iată ce doreşte fostul consilier local:

"În ultimii ani, călătorind în diferite orașe din țară, am observat că acestea au decis să acorde o atenție sporită vieții culturale a comunităților pe care le administrează, organizând festivaluri muzicale, de teatru sau de film, multe dintre ele devenind evenimente de tradiție, de talie internațională. Pe lângă faptul că astfel de spectacole ridică nivelul cultural al comunității respective, ele aduc și încasări suplimentare la bugetele locale. De asemenea, aceste spectacole au rolul de a spori atractivitatea zonei centrale a oraşului, dar şi de a pune în valoare tinerele talente locale, oferindu-le o şansă în plus de promovare, în orașul nostru existând în cadrul Universității din Pitești o secție de Pedagogie muzicală și un liceu de artă foarte bine cotat.

De aceea, cred că Primăria și Consiliul Local Pitești ar trebui să se implice mai mult pentru a încuraja manifestările culturale în orașul nostru. În acest sens propun ca în perioada iulie – august, în fiecare an, să fie organizate la sfârșitul fiecărei săptămâni o serie de spectacole în aer liber, în Piața Primăriei (sau în Centrul multifuncțional dacă vremea nu permite), program ce s-ar putea numi ”Weekend-uri muzicale”. În cadrul acestor spectacole, artiști amatori ar putea să susțină concerte de muzică ușoară, folk, jazz, muzică barocă, muzică de cameră și alte genuri muzicale. Există foarte mulți astfel de artiști amatori, nu trebuie să îi căutați, vor veni ei la dumneavoastră, pentru că au nevoie de o scenă unde să evolueze.

Propun pentru acest an un proiect pilot, care ar presupune organizarea unor astfel de spectacole în ultimele două weekend-uri ale lunii august. Vă rog să luați în considerare că tinerii din Clubul Elevilor Liberali au organizat până în prezent cinci ediții ale evenimentului ”Tineri pentru Argeș”, în care au fost promovate tinerele valori ale Argeșului. Dacă niște tineri de 18 ani au organizat singuri o astfel de manifestare, cu siguranță și Primăria Pitești poate face același lucru chiar și în acest an.

Domnule primar, există o categorie de cetățeni ai Piteștiului, poate minoritară, dar importantă, care simte nevoia de activități culturale în orașul nostru. Vă cunosc ca o persoană deschisă la inițiative venite din partea cetățenilor, așa că vă rog să aveți în vedere pe parcursul mandatului dumneavoastră promovarea de manifestări culturale în Pitești."