După mult timp, SC Termo Calor Confort a ieşit pe profit în acest an. Eforturile din ultimii ani, prin construcţia de centrale de cartier, au dat roade. Pierderile s-au mai diminuat, gradul de confort a crescut. Sunt însă două probleme pentru care primăria are nevoie de ajutor.

Prima se referă la subvenţia enormă pe care municipalitatea o acordă pentru cei branşaţi la sistemul centralizat. Statul nu dă nimic, aşa că primăria a cerut să fie suportată măcar o parte din subvenţie de la centru. Nu de alta, dar în puţine localităţi în ţară mai există sistem centralizat de termoficare. În Argeş, niciuna în afară de Piteşti.

Populaţia plăteşte acum doar 200 lei din preţul total de producţie al gigacaloriei, restul căzând în sarcina bugetului local. Tot de la bugetul local se dau subvenţii - a doua problemă - pentru plata în avans de către Termo Calor Confort a gazelor necesare preparării agentului termic. O anomalie, în condiţiile în care furnizorii de gaze sunt tot de stat!