Două treimi din exporturile României sunt concentrate în zece judeţe, unde fabricile, în special cele conectate la industria auto, au trimis anul trecut peste graniţe bunuri de 36 miliarde euro (67% din total).

Argeşul - desigur, datorită Uzinei Dacia - domină piaţa respectvă, înregistrând exporturi cât alte 19 judeţe din ţară! La polul opus, cele zece judeţe de la coada clasamentului exportatorilor au o pondere de numai 3,5% din total, cu o contribuţie de numai 1,9 miliarde euro.

În Gorj şi Giurgiu, exporturile de bunuri din 2015 abia au trecut de 50 milioane euro, iar economia locală mai are încă zece judeţe unde companiile nu reuşesc să adune exporturi anuale de cel puţin 300 de milioane euro.