Strada Griviţei din Piteşti prezintă un important vad comercial, fiind amplasată în centru. Aşa se face că aici sunt foarte multe chioşcuri şi magazine, de o parte şi de alta, deşi strada nu este foarte lungă.

Toate ar fi în regulă dacă tonetele ar fi toate la fel (a fost un proiect în acest sens, dar încă mai sunt şi barăci de alte forme şi dimensiuni). De asemenea, în loc să se limiteze la spaţiul comercial propriu-zis din incinta magazinelor, majoritatea comercianţilor şi-a scos marfa pe trotuar, ca la o expoziţie.

Pe o distanţă de câteva zeci de metri pot fi întâlnite chioşcuri de fast-food, ziare, haine, încălţăminte, alimente, fructe şi legume, flori, ba chiar şi jucării.