În Argeş se pare că se fură orice. De la gunoaie (da, da, se fură şi gunoaiele, ne referim la cele reciclabile în special) şi până la flori de pe domeniul public, totul este în atenţia hoţilor. Nu credeam însă că vor fi furate şi opritoarele de pe trotuare (structuri fie din plastic, fie din fier care împiedică maşinile să intre pe trotuare).

Iată că aşa ceva se întâmplă în Piteşti. Un localnic a apucat să fotografieze o stradă pe care abia fuseseră montaţi opritorii, pentru ca după o vreme să sesizeze Primăria că aceştia au dispărut! "Stâlpii au fost montaţi pe trotuar acum câteva luni pe străduţa care face legătura dintre strada Carol Davila, nr. 2a, şi parcarea blocului EC din Găvana.

Acum, trotuarul de unde au dispărut stâlpii a devenit loc de parcare. Rog înlocuirea acestora, deoarece nu se poate circula din cauza maşinilor parcate pe trotuar, mai ales seara", se arată în sesizarea menţionată mai sus.