Valorea tichetelor pentru Programul Rabla va scădea mult în 2024. Guvernul României a decis și să diminueze subvențiile acordate autovehiculelor electrice de cinci ori. Această modificare se regăsește în proiectul de Ordonanță de Urgență privind anumite măsuri fiscale și bugetare în sfera cheltuielilor publice. Scopul este consolidarea fiscală și ajustarea unor acte normative, dar și amânarea unor termene. În 2023, ecotichetul pentru achiziționarea de mașini electrice a fost de 54.000 de lei. Bugetul pentru anul 2024 va scădea drastic, astfel că ecotichetul va valora de cel puțin cinci ori mai puţin. În 2023, tichetul acordat de stat pentru casarea unui autoturism prin Rabla Clasic a fost de 7.000 de lei, reprezentând dublul sumei valabile pentru 2024.