Din numărul total, 68 de echipaje se vor duela în Campionatul Național de Raliuri în diferitele categorii și clase, 7 echipaje iau startul în Trofeul Rally2 și alte 7 în Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice! Spectacolul este garantat! Probele speciale încep vineri după ora 14:40. Spectatorilor din Pitești le-au fost pregătite momente inedite, cu două superspeciale programate lângă Stadionul „Nicolae Dobrin” atât vineri seară (ora 21:00), cât și sâmbătă (ora 17:30). Succes, tuturor! Premierea campionilor va fi sâmbătă 27 mai, de la ora 16.00, în același loc în care s-a dat startul competiției, în Piața Primăriei !