Pe 23 noiembrie, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Disciplină în Construcții au verificat o zonă de șantier din Calea Craiovei din Pitești, unde se construiește un imobil de locuințe colective. Au fost vizate respectarea organizării de șantier, împrejmuire, amplasament, respectare amplasament macara, disciplina în construcții, amplasament excavație. În urma controlului, constructorul a fost sancționat contravențional pentru împrejmuire neconformă cu proiectul de organizare de șantier autorizat, cu suma de 1000 lei, conform HCL 283/2021.
Termenul în care constructorul trebuie să-și reamplaseze împrejmuirea pe proprietatea lui este de 15 zile. Poliția Locală Pitești, prin Compartimentul Disciplină în Construcții, va urmări ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse.
”Urbanismul este prioritate pentru Pitești, o vom dovedi! Zilnic, inspectorii vor fi în teren! Compartimentul Disciplina în construcții a amendat astăzi un constructor din zona Calea Craiovei care construiește un imobil cu locuințe colective, deoarece nu a respectat organizarea de șantier, împrejmuire, amplasament macara, amplasament escavație, aducând prejudiciu domeniului public. Lucrările au fost sistate, termenul de reamplasare a șantierului fiind de 15 zile!”, declară primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Stiri similare
- Municipiul Pitești simplifică procesul de obținere a acordurilor de circulație pentru transportatorii de mărfuri!
- Zoo Pitești - deschisă vizitatorilor de Anul Nou
- Primăria Pitești: Haideți la patinoar! Să ne bucurăm de patinoarul ecologic pe care, acum, îl avem și în Pitești!
- Program special de sărbători, la Bazinul Olimpic Pitești