Centrul Cultural Pitești pregătește pentru perioada 26 - 30 iulie 2021, noi evenimente cultural-educative, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita a 70% din capacitatea sălii: Prelegerea cu tema „Realități ale Globalizării Internaționale Contemporane. De la Supremația Constituției la Supremația Uniunii Europene”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Cultură și Credință în Societatea Contemporană”, coordonat de conf. univ. dr. Marius Andreescu, de la Facultatea de Drept a Universității Pitești, luni, 26 iulie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. “În privința procesului de globalizare internațională statală și socială nu există încă o definiție universal acceptată și nici definitivă întrucât acesta include o multitudine de procese complexe privind domenii diverse ale societății umane. Ca atare, globalizarea poate fi definită ca un fenomen, o strategie, o ideologie sau toate la un loc. Globalizarea se constituie ca un ansamblu complex de procese având ca obiectiv realizarea integrării internaționale la nivel economic, militar, politic, socio-cultural și de securitate, conducând la uniformizarea ordinii statale, juridice și politice la scară planetară. Aderarea României la Uniunea Europeană a avut loc la 1 ianuarie 2007 și a fost precedată de un proces lung și anevoios de negocieri și modificări esențiale ale dreptului intern, în primul rând revizuirea Constituției. Uniunea Europeană, a cărei evoluție a început în urmă cu 70 de ani, este mai mult decât o organizație internațională. Reprezintă o ordine economică, politică, socială și juridică cu un caracter supranațional, este exponentul cel mai reprezentativ al procesului de globalizare internațională. Ce înseamnă procesul de globalizare contemporan, ce este Uniunea Europeană și cât de folositoare sau dăunătoare este pentru România și pentru români prezența în Uniunea Europeană și participarea la acest proces internațional cu scop integrator ? Sunt întrebări la care încercăm să răspundem în expunerea noastră”, spune Marius Andreescu. Vernisajul expoziției de pictură sub genericul „Iulie în Culori”, realizată de copiii care urmează la Centrul Cultural Pitești cursul de pictură, coordonat de profesoara de arte plastice Elena Zavulovici, eveniment care va avea loc luni, 26 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Dezbaterea cu tema “Cum este privită adolescența de ochiul scrutător al unui profesor de limba și literatura română”, în cadrul proiectului sub genericul „Adolescență, entuziasm, libertate și înțelepciune”, coordonat de profesorul de filosofie și poetul George Badea, marți, 27 iulie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. “Fiecare ființă umană se poate raporta la adolescență în fel și chip, numai că, specialiștii în psihologie arată, mai la obiect, cam cum stau lucrurile cu această miraculoasă perioadă din viața omului. Jean Jacques Rousseau (filosof francez de origine elvețiană) spunea cu privire la adolsecență că . Am invitat la noua ediție a proiectului nostru, pentru a pătrunde subtil în problematica celei mai fascinante dintre vârstele omului, un profesor de limba și literatura română, un dascăl autentic, pe Mariana Prunescu”, spune George Badea. Dezbaterea cu tema „Refugiați și Migranți în România”, în cadrul proiectului sub genericul „Multiculturalism în România”, coordonat de prof. univ. dr. Angelo Sinisi, de la Universitatea Bologna din Italia, avându-le invitate pe Bănică Elena Claudia, Lazăr Beatrice Andreea și Pană Mădălina, studente la Facultatea de Științe Economice și Drept, Specializarea Management, din cadrul Universității Pitești. Evenimentul va avea loc marți, 27 iulie, de la ora 16.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. „Vom prezenta o lucrare științifică structurată în trei părți: Definiții generale ale noțiunii de migrant; Principalele rezultate ale imigranților și migranților; Soluții pentru integrarea migranților în România”, informează Angelo Sinisi. Prelegerea cu tema “Pledoarie pentru cunoașterea Evului Mediu”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul “Istorie și Istorii cu Marin Toma”, coordonat de redactorul-șef al revistei-document , dr. în istorie Marin Toma, eveniment care va fi transmis live, pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești, marți, 27 iulie, de la ora 20.00. „Imaginea postumă a acestei perioade istorice în cărțile și mințile oamenilor este majoritar negativă; aproape că a devenit clișeu și judecată de valoare în mentalul colectiv. Nu mai cercetăm nimic, ci doar comparăm și decidem repede: este o epocă barbară, plină de temeri, fanatism, ciumă, foamete, Inchiziție, nobili inculți, săraci superstițioși, călugări neciopliți. A existat în ultima jumătate de mileniu și viziunea romantică a Evului Mediu: prințese, cavaleri, turniruri etc. Acest mileniu creștin are, așa cum e și normal, lumini și umbre. O istorie a sa, fără ură și fără părtinire, presupune răbdare și deschidere, precum și dorința de a nu mai accepta fără critica izvoarelor orice informație existentă oriunde. Pledoaria noastră pentru cunoașterea Evului Mediu este mai mult decât orice o căutare a acelei , a echilibrului în ceea ce privește faptele istorice. Vom încerca să punem Evul Mediu în matca sa: limite temporale, geografice, culturale și civilizaționale; fără a ne lăsa îngrădiți de limite, păstrând, desigur, loc pentru mit, dar nu pentru mistificări”, spune Marin Toma. Prelegerea cu tema „Biblia Literară”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Teme Culturale în Emoții Raționale”, coordonat de scriitorul, eminescologul și profesorul de limba și literatura română Lucian Costache, eveniment care va avea loc miercuri, 28 iulie, de la ora 11.00, în Sala Multifuncțională de la Casa Cărții. “Noua ediție a proiectului nostru va fi dedicată unei cărți de excepție a poetului, scriitorului, redactor-șef al revistei , Virgil Diaconu: , o incursiune în textele cu valențe estetice, literare, poetice din Cartea Sfântă. Volumul cuprinde atât comentarii teologice, dar și comentarii de valorificare critică, poetică, privite comparativ, din , , , ”, spune Lucian Costache. Dezbaterea cu tema “Povestea înseamnă emoție!”, susținută de jurnalista Ana Ionescu, eveniment care va avea loc miercuri, 28 iulie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. “Oamenii preferă să învețe din povești sau, mai bine zis, se lasă conduși de povești, pentru că povestea înseamnă emoție, iar empatia se realizează prin emoție. Vorbim despre ce înseamnă dezvoltarea personală și mai ales ce nu înseamnă dezvoltarea personală, dar și despre cum dăm voce Povestitorului din noi. Sunt content creator, jurnalist și storyteller, cu o experiență de peste 7 ani în dezvoltare personală și de peste 20 de ani în jurnalism. Vă voi împărtăși din experienta mea și vă voi va arăta cum storytelling-ul face parte din viața noastră de zi cu zi, dar și cum ne ajută să obținem un job mai bun… Important este să înțelegem un aspect foarte important: ceea ce ne diferențiază de cei din jur este călătoria care ne-a făcut să ajungem până aici și ne-a făcut ceea ce suntem astăzi”, spune Ana Ionescu. Prelegerea cu tema “Piteștiul Vechi: Mahalaua Neagră”, în cadrul proiectului cultural-educativ, sub genericul “Biografii de Exceptie”, coordonat de muzeograful și scriitorul Octavian Dărmănescu, eveniment care va avea loc joi, 29 iulie, de la ora 11.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. “Evocarea Mahalalei Negre a orașului Pitești aduce reverbativ un timp revolut, plin de figuri și monumente. Registrele mitrice ale bisericilor, catagrafiile Primăriei și multe alte documente personale completează destul de rezonabil marele puzzle al Piteștiului de secol XIX, ultima desfășurare a Evului Mediu la noi. Grandioasă prin desfășurare, această saga piteșteană, plină de boieri mici, popi, funcționari ai domniei, staroști și meseriași, întrevede peste veacuri un oraș destul de dinamic, devenit în timp capitală de județ. Mahalaua Neagră se întindea de la Biserica Sf. Ioan până la Sf. Treime, pe a doua mare terasă a orașului, fiind traversată de vechiul pârâu Scoroboaia. Un loc plin de instituții vechi, poporeni și robi ai Coziei. Un timp nostalgic, rămas numai în colbul istoriei”, spune Octavian Dărmănescu. Prelegerea cu tema „Importanța astronomiei în cultura religioasă din vremurile primordiale la cele actuale”, în cadrul proiectului sub genericul „Decriptări Matematice cu George Dănică”, susținut de publicistul George Dănică, eveniment care va avea loc joi, 29 iulie, de la ora 13.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. „Lumea Antichității și-a explicat poziția stelelor cerești după percepția culturii religioase; astfel a asociat grupări de stele cu fizionomia unor animale terestre, precum: peștii, taurul, capricornul, racul, leul, scorpionul, berbecul, dar și cu semne specifice umane precum: gemenii, fecioara, balanța = cântărirea spirituală umană terestră, vărsător, săgetător, în total fiind 12 semne astronomice. Astfel vedem o împletire armonioasă între astronomie și numerologia cea de toate zilele, anterior nu erau cunoscute termenele de aritmetică, matematică, geometrie, trigonometrie, algebră. Din Antichitate există 12 semne astronomice, 12 semne astrologice, astrologia făcând parte din Biblie până-n secolul al-IV-lea când teologii creștini au luat decizia să scoată astrologia din Biblia creștină”, spune George Dănică. Prezentarea cărții cu titlul „La curtea lui Urmuz”, semnată de acad. George Păun, în cadrul proiectului sub genericul „Clubul literar-artistic Mona Vâlceanu”, coordonat de editorul, scriitoarea și profesoara de limba și literatura română Mona Vâlceanu, joi, 29 iulie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. Prelegerea cu tema „Vlad Dracul și Vlad Țepeș”, susținută de istoricul Ștefan Dumitrache, vineri, 30 iulie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții. “Vlad Dracul a construit la Curtea de Argeș o catedrală extraordinară cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Vlad Țepeș a reconstruit mai sus, cetatea care-i poartă și astăzi numele. Dealurile argeșene sunt pline de povești legate de Drăculești. Vă vom spune câteva dintre ele”, ne incită Ștefan Dumitrache.