Guvernul refuză să elaboreze un proiect eficient al Legii bugetului de stat!
Asociația Orașelor din România a solicitat Guvernului rezolvarea urgentă a unor probleme de care depinde eficiența administrației locale din orașele mici și mijlocii. Discuțiile purtate de reprezentanții AOR, for din care face parte și orașul Mioveni, cu premierul României s-au axat pe proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2021, cerând Guvernului ca sumele alocate bugetelor locale pentru acest an să fie mai mari decât în 2020, pentru a acoperii cheltuielile apărute.
"Prin intervenţiile publice din ultimele zile, conducerea AOR a încercat să atragă atenţia decidenţilor politici asupra dificultăţilor cu care se confruntă unităţile teritorial administrative cu statut de oraş:
1. În proiectul de buget pentru anul 2021 sunt prevederi neclare privind plata drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav și a indemnizaţiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav şi, fără să se indice vreo sursă financiară, ni s-a pasat răspunderea plăţii transportului elevilor, care, potrivit legii educaţiei, este o obligaţie a ministerului de resort.
2. Alocarea directă, prin repartizarea cotei din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat, a fost redusă de la 65% la 63%.
3. În loc de 950 lei/locuitor/an, cât a solicitat AOR, echilibrarea bugetelor se va face la limita sumei de 800 lei/locuitor/an, cu 30 lei/locuitor/an mai putin ca anul trecut.
4. Iniţiatorul proiectului legii bugetului pentru anul 2021 a refuzat să pună în buget următorele cerinţe formulate de AOR:
- o alocare suplimentară 200 lei/locuitor/an finanţarea unităţilor medicale, liceelor şi serviciului de evidenţă a persoanelor;
- alocarea, din bugetul Ministerului Sănătății, a 500.000 mii lei necesari operaționalizării centrelor de vaccinare împotriva COVID-19, organizate de autoritățile administrației publice locale;
- alocarea, din bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a 500.000 mii lei necesari operaționalizării OUG nr. 156/2020 prin acordarea acestor sume către bugetele oraşelor care au implementat proiecte finanţate din fonduri europene.", transmite Ion Georgescu.