Peste 250 de efective de poliție şi poliţie locală s-au aflat la datorie, în ultimele 24 de ore, pentru verificarea respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19.


30 de acțiuni punctuale au fost desfăşurate în ziua precedentă, (din care 27 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș și o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și polițişti locali), fiind verificate 135 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

De asemenea, 355 de autovehicule au fost verificate, din care 126 de mijloace de transport în comun. Totodată, din totalul celor 2.151 de persoane verificate, un număr de 1.315 persoane au fost controlate cu privire la respectarea măsurilor de izolare sau carantină.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 171 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 27.250 de lei. Dintre acestea, 147 de sancţiuni, în valoare de 19.500 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, două sancţiuni, în valoare de 2.000 de lei, au fost aplicate, de către poliţia locală, ca urmare a nerespectării măsurii izolării, iar 22 de sancțiuni, în valoare de 5.750 de lei, au fost aplicate persoanelor identificate că nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație (în intervalul orar 23.00-05.00).