În acest sfârșit de săptămână, echipa ALDE la Consiliul Local Pitești și candidatul ALDE la Primărie, deputatul Andrei Gerea, au continuat șirul întâlnirilor cu cetățenii din cartierele municipiului. 
Vineri, împreună cu doctorul Eduard Morlova, candidat ALDE la Consiliul Local, Andrei Gerea a fost în zonele Calea București, Ceair și Popa Șapcă. O problemă stringentă expusă de toți cetățenii a reprezentant-o lipsa spațiilor de joacă sigure și a parcărilor.
Andrei Gerea, candidatul ALDE la Primăria Pitești, a vorbit și despre situația piețelor dând asigurări că lucrurile vor fi în mod evident îmbunătățite. “Am stat de vorbă cu vânzători, cu clienți, chiar și cu un polițist local. Un lucru știu sigur: Piața Ceair, la fel ca și celelalte piețe din Pitești, trebuie să fie curate, mai bine amenajate și administrate, iar toată lumea să se simtă în siguranță. Nu vom mai putea tolera ceea ce se întâmplă acum. Este o bătaie de joc și pentru clienți, și pentru vânzători și producători și un pericol pentru sănătatea publică!”, a declarat Andrei Gerea, candidatul ALDE pentru funcția de primar al Piteștiului.