Deputatul de Argeș al PSD Simona Bucura Oprescu anunță că, de curând, Comisia Europeană a transmis Guvernului Cîțu o scrisoare avertisment în care arată că România intră în groapa austerității.
"Scrisoarea demonstrează că împrumuturile și măsurile din ultimul an de guvernare PNL au produs dezechilibre majore în economie.
Cîțu a spus că jumătate din deficitul din 2020 vine din măsurile pentru combaterea pandemiei. Ori, Comisia Europeană arată clar că guvernul PNL a folosit doar 1,4% din PIB pentru combaterea pandemiei, din care 0,4% au provenit din fondurile UE!
Deci doar 1% a fost sprijinul Guvernului României pentru mediul de afaceri. Restul banilor unde s-a dus?", întreabă Simona Bucura Oprescu.