Guvernul PNL conduce România într-o direcție greșită și spre dezastru economic, este de părere deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș.
Cursul valutar a explodat, leul suferind o depreciere accentuată, fapt care va afecta puterea de cumpărare a românilor.
Iar deficitul bugetar a ajuns în primele opt luni la 5,18% din PIB, 54,77 miliarde lei în valoare absolută, faţă de 2,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut când la guvernare era PSD!
În plus, încasările nete din TVA au înregistrat 35,12 miliarde lei în primele opt luni ale anului 2020, în scădere cu 14,9% comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.
PNL nu a luat măsuri pentru a contracara aceste efecte negative în economie, singurele preocupări ale liberalilor fiind tunurile financiare care să le umple lor buzunarele și încercări insistente de a reinstaura austeritatea pentru cei mulți!", afirmă Simona Bucura Oprescu.