Încep lucrările de asfaltare pe DJ 735 Câmpulung - Albești - Cândești
Ieri, 22 septembrie, s-a dat ordinul de începere a lucrărilor de asfaltare pe drumul județean DJ 735 Câmpulung – Albești - Cândești. Este vorba de o investiție finanțată exclusiv din bugetul Consiliului Județean Argeș, în valoare de aproximativ 26 de milioane de lei (cu TVA). Drumul care va fi asfaltat se întinde pe o lungime de 11,211 km, pe raza comunelor Bughea de Sus și Albeștii de Muscel. Potrivit reprezentantului constructorului, lucrarea prezintă un grad destul de ridicat de dificultate întrucât drumul este afectat de două mari alunecări de teren care pun în pericol inclusiv casele oamenilor. În plus, vor fi construite și 56 de podețe, vor fi amenajate șanțurile și vor fi construite rigole pentru accesul la proprietăți. Durata de execuție a proiectului este de 13 luni.
Prezent la fața locului, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a declarat: “Pentru a ajunge în acest moment, la Consiliul Județean Argeș se muncește încă din 2017. Eu și echipa mea, alături sunt la conducerea CJ Argeș din 2016 și de care sunt tare mândru, am depus toate eforturile pentru ca acest drum să intre în reparații capitale. Încă din 2017, prin Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, am solicitat finanțări de la bugetul național, din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, cunoscut fiind faptul că aceste alunecări de teren au fost provocate de calamități. Nici până în ziua de astăzi nu am primit un răspuns. Tocmai de aceea, am luat decizia să realizăm această investiție din fonduri de la bugetul Consiliului Județean Argeș. Au mai fost și ceva probleme legate de cadastru, o suprapunere de teren la granița dintre Albeștii de Muscel și Bughea de Sus. Din fericire, astăzi, suntem la final și lucrările pot începe. Mulțumesc și funcționarilor de la Consiliul Județean Argeș și conducerii Direcției Județene de Drumuri care au lucrat la proiect”.