Votul util va face diferența duminică la urne!
Mihai Coteț: Domnule Moșteanu, acceptă provocarea și arată piteștenilor că îți pasă!
Importanța votului util este ceea ce trebuie să înțeleagă fiecare alegător pentru ca, duminică, la urne, printr-o voință comună, PSD să fie înlăturat de la conducerea municipiului Pitești. Șansele de a înfrânge PSD, după 30 de ani, stau în coalizarea tuturor celor care vor un altfel de oraș, altfel de administratori, un Pitești modern cu care să ne mândrim.
Mihai Coteț, vicepreședinte al PNL Pitești, a făcut apel către alegători să nu irosească șansa unică pe care o au duminică la vot, să nu irosească votul pe candidați la fotoliul de primar care nu au nicio șansă. În opinia sa, orice vot care nu se îndreaptă către Sorin Apostoliceanu, candidatul PNL, este un vot care avantajează PSD-ul care ar avea, astfel, șanse să țină Piteștiul pe loc și următorii patru ani. „ Este nevoie de o schimbare majoră. Votul util este singurul care poate aduce această schimbare. Sondajele de opinie, și cele de dinainte, și cele din timpul campaniei, arată că Sorin Apostoliceanu va fi primarul ales de piteșteni pentru următorul mandat. Vreau să lansez un mesaj de mobilizare către toți alegătorii: avem o singura șansă! Este vot într-un singur tur, nu este vot cu repetiție. Dragi piteșteni, fiecare vot pe care-l dați altor candidați, va fi un vot pentru echipa Gentea&Ionică, un vot pentru Cristian Gentea.” a specificat Mihai Coteț.
„Dragă Ionuț Moșteanu, sondajele te plasează pe locul 3, la distanță mare de ceilalți candidați”
Acesta I-a transmis un mesaj și lui Ionuț Moșteanu, candidat la rândul său la Primăria Pitești: ”Dragă Ionuț Moșteanu, știu că-ți place echipa PNL, ai spus-o de multe ori, dar pentru ca orașul nostru să scape de PSD avem nevoie de Sorin Apostoliceanu ca primar. Știi și tu că sondajele te plasează pe locul al treilea, la distanță mare de primii doi plasați. Oferă o șansă piteștenilor care doresc o adminstrație fără politică, o administrație fără PSD. Domnule Moșteanu, acceptă provocarea și arată piteștenilor că îți pasă!” a subliniat insistent Mihai Coteț.

(Comandat de Partidul National Liberal, Filiala Argeş, cod unic de identificare mandatar financiar: 21200012, publicat de Asociația de Site-uri a Întreprinzătorilor din România - ASIR)