Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Argeș, a fost astăzi pe șantierul de modernizare a unui important drum județean. "Argeșul este pe primul loc în regiunea Sud Muntenia la atragerea de fonduri pentru investiții. Astăzi am verificat stadiul lucrărilor de modernizare a drumului județean 703 B Șerbănești-Siliștea (km 70+ 410-77+ 826), unde se toarnă asfalt pe o lungime de 7,4 km și se fac șanțuri și podiști în comuneleCăteasca și Rociu. Valoarea investiției este de 14.440.072 de lei cu TVA", anunță Ion Mînzînă.