Instituția Prefectului Argeș informează că verificările în mijloacele de transport în comun, în complexele comerciale și în zonele aglomerate continuă. Astfel, polițiștii, jandarmii și pompierii argeșeni au verificat respectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
În ultimele 24 de ore polițiștii argeșeni au verificat 340 de persoane, cărora li s-a recomandat să rămână în izolare. Totodată, au fost verificate 86 de societăți comerciale, 242 de persoane legitimate și 131 de autoturisme verificate, în cadrul acțiunilor punctuale. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 12.000, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
În urma acțiunilor de control efectuate în cursul zilei de ieri, jandarmii au aplicat 7 amenzi în valoare de 4500 lei și 2 avertismente persoanelor care nu au purtat masca de protecție în spațiile închise.
Pompierii argeșeni au verificat 8 societăți comerciale și 93 de persoane fizice. Dintre acestea din urmă, 5 au fost depistate că nu purtau masca de protecție în spații închise și au primit avertisment.