Una dintre cele mai importante străzi din Piteşti, Calea Depozitelor, va intra în reabilitare, a anunţat astăzi primăria.

Investiţia este una foarte mare, de circa 9 milioane lei, dar este necesară deoarece din 1993 nu s-a mai intervenit pe această arteră de circulaţie care mulţi ani a servit drept centură ocoltoare a municipiului.

Pe strada respectivă sunt foarte mulţi agenţi economici şi în general se desfăşoară trafic greu, motiv pentru care aceasta este destul de mult degradată. Lucrările includ un covor asfaltic nou, amenajări laterale şi ridicarea la nivel a capacelor de canalizare.

Strada este foarte lungă, începând de la Podul Viilor şi ajungând aproape de Bascov. Aceasta este cea mai mare sumă de bani investită de Primăria Piteşti din bugetul propriu pentru reabilitarea unei străzi.