Până astăzi, 16 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 22.415 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 16.071 au fost declarate vindecate și externate.

Numărul de cazuri confirmate,în Argeș, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică a ajuns la 375.

Până astăzi, 1437 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 15.06.2020 (10:00) – 16.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 10 decese (7 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brăila, Brașov, Călărași, Iași, București, Neamț, Prahova și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 2 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 173 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.407   persoane. Alte 86.122 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 573.638 de teste.