Guvernul a decis eliminarea unor proceduri în cadrul programului IMM Invest, după ce a constatat că au creat dificultăți în derularea acestuia.
 
Va fi eliminată, astfel, cerința de ipotecare a bunurilor mobile și imobile ale solicitantului de credit, iar IMM-urile nu vor mai trebui să facă dovada că au fost afectate de criza de coronavirus. Astfel, va fi eliminată cerința de ”instituire a ipotecii legale asupra universalității de bunuri mobile și imobile aparținând debitorului”.
 
O a doua cerință care va fi eliminată este obligativitatea firmelor de a proba că au fost afectate de pandemia de coronavirus, respectiv de a prezenta așa-numitul ”certificat Covid-19”, respectiv o declarație pe propria răspundere în acest sens. IMM Invest presupune acordarea de împrumuturi garantate de stat în proporție de 80-90% și subvenție de dobândă până la finele anului. Plafonul programului este de 15 miliarde de lei și a fost dublat recent de Parlament la 30 de miliarde de lei.
 
Sunt considerate IMM societățile care au un număr mai mic de 250 de salariați și cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro/active totale care nu depășesc 43 milioane euro. În legea de adoptare au fost introduse și societățile mici cu capitalizare de piață medie, care au la nivel de grup până la 500 de angajați și o cifră de afaceri anuală de până la 100 de milioane euro.