Aparatul de plasmafereză de la Centrul de Transfuzie Sanguină din Pitești este pus la lucru, în mai puțin de două săptămâni de la instalarea sa. Prefectul Emanuel Soare și directorul DSP Argeș, Alexandru Guiță, își respectă astfel promisiunea făcută argeșenilor, de a contribui, în cel mai scurt timp posibil, la tratarea și vindecarea celor infectați cu noul coronavirus.
Aparatul de plasmafereză a fost pus la dispoziție, cu titlu gratuit, pentru un an, în urma unui protocol încheiat pe 15 aprilie între DSP Argeş şi firma Besmax Pharma.
Adus în județ și pus în funcțiune prin efortul combinat al reprezentanților Guvernului, Instituției Prefectului Argeș și al specialiștilor de la DSP Argeș, aparatul de plasmafereză poate ajuta la vindecarea pacienților COVID, prin tratamentul cu plasmă umană hiperimună colectată de la convalescenţi. Acest lucru este posibil datorită unor oameni altruiști, care au fost de acord să doneze plasmă pentru vindecarea semenilor lor, infectați cu virusul COVID-19.  Donatorii se încadrează în procedura națională de donare de sânge, beneficiază de toate drepturile unui donator de sânge, iar sănătatea lor nu este deloc pusă în pericol.
Astăzi sunt programați primii doi donatori, cărora li se va recolta plasmă. Ei au răspuns apelului făcut de autorități și au fost selectați din totalul de 72 de argeșeni care s-au vindecat până în prezent. Potrivit directorului Centrului de Transfuzie Sanguină Pitești, Monica Chiran, foarte mulți dintre argeșenii vindecați de COVID și-au arătat disponibilitatea de a dona plasmă. Aproximativ 30 dintre aceștia au fost însă excluși, fie din cauza vârstei, fie pentru că sufereau de alte afecțiuni.  A fost găsit și un al treilea donator, care însă nu a avut venele potrivite pentru a dona plasmă. Totuși, acesta va dona sânge, din care se poate apoi separa plasma. Prin ordinul 654 al ministrului Sănătății se descrie metodologia corectă de recoltare și administrare a plasmei de la pacienții COVID vindecați de acest virus.
Prefectul Emanuel Soare îi îndeamnă și pe cei care se vor vindeca în perioada următoare să doneze plasmă, pentru a contribui, în acest fel, la însănătoșirea unui număr cât mai mare de oameni.