Proiectul Guvernului de sprijinire a firmelor mici și mijlocii nu este încă aplicabil.

Site-ul unde se pot face înscrieri – imminvest.ro – nu funcționează nici acum, deși a fost lansat pe 17 aprilie, după mai mult de o lună de la intrarea în starea de urgență!

"Cei responsabili nu pot stabili cu certitudine cauza blocajului, dar dau vina pe atacuri cibernetice.

În realitate, site-ul imminvest a picat pentru că Guvernul a închiriat un server ieftin, fără instrumente de protecție, de pe platformă publică și a folosit un certificat de securitate gratuit, lucru nemaiîntâlnit pentru un program care ar avea nevoie de securitate maximă!

Mediul de afaceri are nevoie de sprijin real, nu de bâlbe și scuze!", susține deputatul Simona Bucura Oprescu, secretar executiv al PSD Argeș.