Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Activități Comerciale au făcut mai multe controale la agenții economici ce au ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare, acestea vizând modul de respectare a H.C.L. nr. 197/2017 modificată.

Au fost verificate mai multe firme de profilce nu s-au conformat legislației în vigoare, având expuse la vedere cruci, coroane funerare, sicrie etc.

A fost aplicat un număr de 6 sancțiuni contravenționale, cu amendă cuprinsă între 500 și 1.000 de lei. Totodată, acestora li s-au impus măsuri de intrare în legalitate, fiind întocmite note de control cu termene stabilite.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, pe toată raza municipiului Pitești.