Forțele Navale Române organizează, în premieră, în județul Argeș, o amplă campanie de promovare a profesiei militare, în timpul căreia vor avea întâlniri și activități interactive cu elevi din clasele a VII-a, a VIII-a, a XI-a și a XII-a, din Pitești, Curtea de Argeș, Mioveni, Țițești.
Campania a fost lansată ieri, la Cercul Militar, eveniment la care a participat și președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu
 
“Argeșul are elevi deștepți, avem sute de olimpici care ar putea alege școlile dumneavoastră și care ar onora arma pe care o reprezentați. În plus, știm că aveți o gamă variată în ceea ce privește oferta educațională, de la cursuri de patru luni până la cursuri universitare de patru ani. Știu și faptul că oferiți cazare, uniforme dar și siguranța unui loc de muncă. De asemenea, sunt foarte mândru de faptul că Forțele Navale Române sunt comandate de argeșeni, argeșeni cu care ne mândrim. Amintesc aici doar două nume, comandantul Flotei, contraamiralul Mihai Panait și comandorul Gabriel Moise, comandantul Navei Școală "Mircea”, a căror prezență o salut!” – președinte Consiliului Județean Argeș, Dan Manu.
Peste 2.000 de elevi din județul Argeș îi vor întâlni, în perioada 17-20 februarie, pe marinarii militari, care vor prezenta ofertele educaționale ale instituțiilor militare de învățământ de marină.
În plus față de interacțiunea cu elevii argeșeni, delegația Forțelor Navale Române are planificate, în Pitești, și două evenimente la care este invitată populația civilă.
Scafandrii, infanteriștii marini, militarii de la bordul navelor de luptă, studenții Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și elevii Școlii Militare de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, precum și cei ai Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” vor efectua escale în unitățile de învățământ gimnazial și liceal din localitățile:
- Mioveni (miercuri, 19 februarie, la Liceul Teoretic „Lucia Zamfirescu” și Școala Gimnazială „George Topârceanu”),
- Țițești (miercuri, 19 februarie, la Școala Generală „I.C. Lăzărescu”)
- Pitești (joi, 19 februarie, la Colegiul Național „Alexandru Odobescu”, Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu”, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, Colegiul Național „I.C. Brătianu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” și Școala Gimnazială „Mircea Eliade”).