Președintele Dan Manu, împreună cu o echipă tehnică de la Consiliul Județean Argeș, a efectuat o vizită de lucru în comuna Coșești. Discuțiile purtate cu primarul localități, Nicolae Pană, au vizat stadiul proiectului de asfaltarea a drumului județean 731D. Tronsonul de drum județean propus pentru modernizare începe de la km 7 + 450, localitatea Valea Nandrii, comuna Dârmănești, traversează comuna Coșești prin satele Jupânești și Priseaca și se încheie în localitatea Gănești, comuna Pietroșani. Lungimea totală a drumului este de 12,224 km. Lucrările de modernizare constau, în principal, în asfaltarea structurii rutiere, refacerea unor podețe, refacerea sistemului de scurgere a apelor pluviale prin construirea de șanțuri. În acest moment există Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (D.A.L.I.) și urmează a fi transmisă spre analiză la Comisia Tehnico – Economică a CJ Argeș.
Deoarece pentru anumite tronsoane de drum, cele aflate între sate, este necesară exproprierea unor parcele mici de terenuri, pentru a nu mai întârzia începerea lucrărilor, s-a discutat varianta ca asfaltarea acestui drum să se facă pe porțiuni și să se înceapă cu zonele unde nu sunt probleme tehnice.
Valoarea totală a investiției conform Devizului general aferent este de 41.940.732,16 lei cu TVA.