Candidat pentru prima dată la funcţia de primar al Piteştiului din partea PSD, Cornel Ionică are o bogată experienţă în administraţie.

Din anul 2000 şi până în prezent, Ionică a fost viceprimar al municipiului şi crede că are capacitatea de a face pasul spre fotoliul de primar.

"După cum ați putut observa cu ochiul liber, în ultimul mandat mi-am adus aportul maxim în realizarea unor proiecte majore pentru municipiul Pitești, realizate din fonduri nerambursabile și fonduri din bugetul local. De asemenea, în ultimul mandat împreună cu aparatul primăriei și Consiliul Local am realizat cele mai multe și importante proiecte cu cel mai ridicat impact în infrastructura orașului.

În mandatul acesta am inițiat sute de Hotărâri de Consiliu Local și am condus lucrările Consiliului Local în condiții de maximă transparență și eficiență, făcând față cu succes tuturor provocărilor care privesc actul administrativ, reușind implementarea și finalizarea proiectelor importante și complexe. Din motivele enumerate și pentru faptul că prin implicarea și determinarea mea am dovedit că poat fi un primar serios, care poate să asigure funcționarea și dezvoltarea orașului nostru, conducerea PSD m-a propus candidatul pentru funcția de primar", a declarat Cornel Ionică.