Preşedintele Iohannis a promulgat legea privind înființarea Muzeului Național Brătianu. Deputatul de Argeş Dănuţ Bica se numără printre iniţiatorii proiectului.

Mulţumit că eforturile depuse, împreună cu ceilalţi colegi, au fost încununate de succes, deputatul Bica a marcat acest moment într-o postare pe contul său de Facebook.

„Astăzi, la 30 de ani de la reînființarea Partidului Național Liberal, de Ziua Culturii Naționale, Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a promulgat Legea privind înființarea Muzeului Național Brătianu, instituție publică de importanță națională, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în Vila Florica (Ansamblul Conacului Brătianu – Florica), situat în localitatea Ștefănești, județul Argeș.

Prin urmare, Conacul Brătianu-Florica a căpătat de astăzi statutul pe care îl merită.

Sunt mândru că am contribuit, atât în calitate de co-inițiator, cât și prin intervențiile mele din ședințele Comisiei pentru cultură și plenului Camerei Deputaților, la adoptarea acestei Legi”, a spus deputatul.