Clubul FC Argeş a deschis astăzi, la ora 11, magazinul de prezentare care este situat chiar în centrul Piteştiului, într-un spaţiu de la parterul Casei Cărţii. La inaugurare au fost prezenţi mai mulţi fotbalişti ai echipei, staff-ul tehnic, conducerea clubului, foste glorii ale grupării din Trivale, reprezentanţi ai autorităţilor locale, suporterii echipei, dar şi oameni simpli.
Microbiştii vor găsi în acest magazin tricouri, şorturi, fulare, treninguri de antrenament şi de prezentare, geci de iarnă, veste, mănuşi, borsete şi multe alte obiecte cu însemnele clubului din Trivale. La început vânzarea se va face doar la sediul magazinului, iar din luna ianuarie comenzile pot fi făcute şi în mediul on-line, prin magazinul virtual care va fi deschis pe noul site al clubului argeşean care urmează să fie lansat în scurt timp.
În returul campionatului, FC Argeş va evolua în şorturi şi tricouri albe, pe care sunt imprimate numele fostelor glorii care au câştigat campionatul în anii 1972 şi 1979.