Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de conflict de interese administrativ în cazul consilierului local Emil Buşescu din comuna argeşeană Vlădeşti. "În calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local din data de 28 noiembrie 2016 privind însuşirea contractelor încheiate de primarul comunei Vlădeşti prin achiziţie directă, luând astfel act de încheierea a două contracte încheiate anterior între Primărie şi o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director tehnic, iar soţia calitatea de asociat unic şi administrator", transmite ANI. În urmă cu câteva luni, în aprilie 2019, acesta a fost descoperit de ANI şi în stare de incompatibilitate. "În perioada exercitării mandatului de consilier local (2012 - 2016), o societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deţine funcţia de director tehnic, iar soţia acesteia deţine calitatea de asociat unic şi funcţia de administrator a încheiat cu primăria comunei Vlădeşti un contract de lucrări în valoare de 24.300,59 lei", arăta atunci ANI.