Mai mulţi consilieri locali din Piteşti au iniţiat un proiect de hotărâre privind propunerea de instituire a regimului de arie naturală protejată de interes național și declararea ca rezervație naturală pentru zona naturală ”Pădurea Trivale”. Proiectul poate fi consultat pe site-ul primăriei.

"Este timpul pentru o schimbare fundamentală de mentalitate, în sensul repoziționării noastre față de provocările vremurilor actuale, prin asumarea acelor acțiuni care, deși generatoare de controverse, astăzi, vor avea cele mai pozitive efecte pentru generația de mâine.

Pentru mine, ca om a cărui viață și familie sunt în strânsă conexiune cu prezentul și viitorul Piteștiului, este o responsabilitate ce are în spate o motivație profund personală, iar faptul de a fi reușit să pun în mișcare, alături de colegii mei, acest demers de protejare a pădurii Trivale reprezintă mai mult decât o promisiune îndeplinită", afirmă Sorin Apostoliceanu, viceprimar şi unul dintre iniţiatori.