Cum a evoluat cifra de afaceri a companiei Automobile Dacia în anul 2015?

Cifra de afaceri a fost în creștere cu 1,76% față de 2014. În 2015, Dacia a înregistrat o cifră de afaceri în valoare de 4,3 miliarde de euro (19,165 milioane lei). 

În 2014, profitul Dacia a fost în creștere. Se menține această creștere și pentru 2015? 

În 2015, rezultatul net s-a ridicat la 448 milioane de lei, în creștere cu 20,43% față de 2014. 

Ce a condus la această creștere? 

Pentru noi este foarte important ca profitul să vină din exploatare, pentru că aceasta arată că resursele companiei au fost utilizate eficient. În 2015, profitul din exploatare a fost cu 4 milioane de lei mai mare decât cel din 2014. O altă explicație a rezultatului net din 2015 este îmbunătățirea rezultatului financiar cu 91 de milioane de lei față de 2014. Aceasta se datorează unor investiții financiare profitabile. 

Care a fost contribuția exportului la aceasta creștere? 

Ca și în anii trecuți, exporturile se situează la un nivel foarte ridicat, respectiv 90%. Exporturile foarte mari sunt, pe de o parte, un lucru benefic, pentru că mențin producția aproape de capacitatea maximă. Pe de altă parte, pentru orice uzină este extrem de important să aibă o piață locală puternică, unde să vândă aproximativ 20% din producție. 

Ce se întâmplă cu profitul companiei?

Conform hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, profitul a fost repartizat după cum urmează: 5% constituirea rezervelor legale, 15% va fi reinvestit, iar restul de 80% va fi distribuit ca dividende acționarilor companiei. 

Aceste rezultate se reflectă în activitățile derulate de Dacia, preponderent pe platforma industrială de la Mioveni. Ce ne puteți spune despre cifra de afaceri la nivelul tuturor activităților pe care Renault le are în România? 

Pentru 2015, Grupul Renault România a avut o cifră de afaceri de 4,7 miliarde de euro. 

Înțelegem că investițiile au continuat, atât la Dacia, cât și la nivelul întregului Grup. Care este valoarea acestora? 

Cumulând, din anul 2000, investițiile realizate de către Grupul Renault în România se ridică la 2,4 miliarde de euro. Vorbim aici atât de investiții în noile noastre produse (mașini, motoare, cutii de viteze etc.), cât și de investiții în optimizarea procesului de producție (condiții sociale, automatizare, calitate și reducere de costuri). Cea mai mare parte din această suma este, bineînțeles, alocată platformei industriale Dacia.  

Vor continua aceste investiții? 

Orice companie care își dorește să rămână competitivă trebuie să investească permanent, atât în produse și tehnologii noi, cât și în optimizarea proceselor sale de producție și de business. Bineînțeles că și noi vom continua să investim, în primul rând pentru a pregăti proiectele viitoare, iar anii 2016 și 2017 vor fi foarte importanți din acest punct de vedere. 

Ce estimări aveți pentru 2016 în ceea ce privește cifra de afaceri? 

În general, nu facem publice estimările cu privire la vânzări sau la indicatorii financiari. Ne dorim să păstrăm cursul dinamic al activităților Grupului și trebuie să fim, totodată, extrem de atenți la competitivitatea acestora, în special în ceea ce privește situl industrial. 

Recent, ați primit premiul pentru cel mai bun director financiar din partea revistei Capital. Ce a însemnat acest premiu pentru dumneavoastră și echipele pe care le conduceți? 

Acest premiu a însemnat foarte mult pentru noi. Nu este un premiu individual, ci unul colectiv, pe care îl împart atât cu echipele financiare, cât și cu cele operaționale ale Grupului Renault România. Am dedicat premiul echipelor cu care lucrez, din care fac parte contabili, economiști, ingineri, persoane remarcabile, care au înțeles ca funcția financiară într-o companie este una strategică și că pot contribui într-un mod definitoriu la performanțele acesteia. 

Liviu Bocșaru  s-a născut în anul 1972 la Pitești și a absolvit Facultatea de Științe Economice din Craiova.  În 1996 își începe activitatea la Dacia în cadrul departamentului de Achiziții, iar din 1999 devine, pe rând, șef serviciu eficiență economică, șef serviciu audit și misiuni speciale și șef departament control de gestiune inginerii și IT. Din 2007 preia conducerea activității financiare și de gestiune a Renault Mécanique Roumanie, iar din 2009 este șef departament control de gestiune al Uzinei Mecanica și Șasiuri Dacia. Din 2010 se alătură filialei comerciale (RCR) în funcția de director control de gestiune și administrativ financiar, iar doi ani mai târziu (2012) este propus pentru funcția de director executiv al tuturor activităților financiare ale Grupului Renault în România.