În contextul în care sunt probleme în ţară cu abuzurile de natură sexuală, Centrul Cultural Piteşti ia, cum se spune, taurul de coarne.

În acest sens, Centrul Cultural Piteşti și Direcția de Sănătate Publică Argeș organizează simpozionul cu tema, Omul extremelor sexuale: pedofilul și gerontofilul, în cadrul proiectului de dezvoltare personală, sub genericul Fețele Omului.

Dezbaterea, coordonată de psihologul-clinician Radu Vasile Șerban, din cadrul DSP Argeș va avea loc marți, 20 februarie, de la ora 14.00, în Sala Ars Nova, din cadrul Centrului Cultural Pitești.