Autorităţile locale din Piteşti doresc să scoată chioşcurile şi tonetele din centrul oraşului, iar în acest sens contractele comercianţilor care vând diverse produse pe strada Griviţei au fost prelungite pe finalul anului trecut numai până la data de 3 februarie, anul curent.

Cum data scadentă se apropie, o delegaţie a comercianţilor de pe Griviţei a fost la Primărie pentru a cere clemenţă şi a obţine o prelungire a contractelor.

Comercianţii nu au avut câştig de cauză şi vor fi nevoiţi să elibereze zona. Strada Griviţei este una cu un vad comercial foarte bun, dar care nu arată tocmai bine din cauza tonetelor în care se vând diverse produse. Iniţial, aici ar fi trebuit să se vândă numai ziare şi cărţi, dar acum se comercializează de la legume şi fructe până la haine şi pantofi.