Mesajele de pe sistemul "Alert" vor ajunge în cel mult un minut de la emiterea lor pe toate telefoanele din raza vizată de o calamitate, nu doar pe dispozitivele smartphone. Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat vineri că sistemul va transmite doar mesaje care vizează situaţii grave. Premierul Mihai Tudose a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), dar şi cu operatorii de telefonie, pe „Sistem Alert”.

Costurile finale pentru implementarea acestui sistem pot ajunge până la patru milioane de euro, iar atribuirea va fi una directă.

"Pe partea noastră este posibil să intrăm pe procedura de urgenţă, nu este vorba despre sume exorbitante, ci de o chestiune care trebuie implementată rapid. Suma poate să fie de la un milion de euro şi să se termine la 3-4 milioane. Suma se defineşte de soluţia finală", a declarat secretarul de stat Raed Arafat, după întâlnirea de la Palatul Victoria dintre premierul Mihai Tudose şi reprezentanţii IGSU, ANCOM, STS şi ai celor patru companii de telefonie mobilă.

Arafat a precizat că la începutul săptămânii viitoare se va şti exact în cât timp poate fi implementat sistemul de alertă.