Atunci când știu că urmează să plece din țară pentru mai mult de șase luni de zile, indiferent de motiv, argeşenii trebuie să completeze și să depună la Fisc un chestionar privind rezidența fiscală. Obligația nu este nouă, doar că, așa cum s-a stabilit recent, din 2018 se vor da amenzi pentru neîndeplinirea ei.

Mai exact, conform Ordinului Ministerului Finanțelor nr. 1.099/2016, este vorba de completarea și depunerea unui chestionar pentru stabilirea rezidenței fiscale, modelul acestuia fiind anexat la articolul de față. Pe scurt, autoritățile analizează fiecare situație în parte și decid dacă cel care pleacă din țară trebuie să rămână sau nu rezident fiscal în România (rezidența fiscală ține strict de obligațiile fiscale față de stat).

Chestionarul trebuie completat și depus la unitatea fiscală din zona domiciliului cu 30 de zile înaintea plecării, indiferent că motivul este începerea unui nou job, detașarea de către angajator, începerea unor studii etc.

„Organul fiscal central competent, în urma analizei efectuate, stabilește dacă persoana fizică rezidentă în România păstrează rezidența în țara noastră potrivit convenției de evitare a dublei impuneri, respectiv Codului fiscal sau este persoană fizică nerezidentă în România”, scrie în ordinul de ministru. Informarea despre concluzia Fiscului este anunțată în 15 zile după depunerea chestionarului de rezidență fiscală.

Practic, ideea este de a stabili dacă românilor care pleacă în alte țări pentru mai mult timp mai trebuie să le fie impozitate (sau nu) veniturile în țară (inclusiv cele obținute în străinătate).

Mai nou,amenda pentru cine nu depune documentul este între 50 și 100 de lei și se va aplica efectiv începând cu data de 1 ianuarie 2018. Sancțiunea va putea fi aplicată de reprezentanții împuterniciți ai Fiscului.