Recent a avut loc festivitatea de finalizare a cursului organizat de Agenția Federală pentru Managementul Situațiilor de Urgență din SUA (F.E.M.A.). 
 
Maiorul Bogdan Olar, şeful ISU Argeş, a fost felicitat de către ES Hans Klemm, ambasadorul SUA în România, secretarul de stat Raed Arafat și ministrul de interne, Carmen Dan, care i-au înmânat diploma de absolvire.
 
Sub coordonarea specialiștilor americani, Olar a participat, anul trecut, la București, alături de alți 21 de ofițeri pompieri, la cursuri specifice managementului situațiilor de urgență.
 
Totodată,  inspectorul șef al ISU Argeș este absolvent al Cursului de Expert al Mecanismul European de Protecție Civilă și membru al echipei naționale de căutare-salvare urbană RO - USAR, certificată INSARAG pentru participarea la misiuni internaționale, sub egida ONU, în cazul producerii unor dezastre majore.