În urma unor controale efectuate în primul semstru al acestui an de inspectorii ISU Argeş, s-a constatat că, în continuare, sute de şcoli, grădiniţe sau licee din judeţ nu au autorizaţie de securitate la incendiu.

Din totalul de 532 de asemenea instituţii din judeţ, 52 de clădiri au autorizaţie (13 grădiniţe, 24 şcoli, 15 licee), 215 clădiri (53 grădiniţe, 133 şcoli, 29 licee) nu au, iar alte 265 unităţi de învăţământ nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu.

Termenul pentru obţinerea avizelor şi autorizaţiilor de securitate la incendiu, care a expirat pe 30 iunie, a fost prelungit până la 31 decembrie, cu obligativitatea ca documentaţia necesară obţinerii autorizării să fie depusă până la 30 septembrie.