De la jumătatea lunii iulie, instanţele din Argeş vor intra în vacanţa judecătorească, perioadă în care vor fi judecate doar cauzele urgente.

La Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie se vor judeca contestaţiile declarate la încheierile de propunere a arestării preventive, de prelungire a arestării preventive şi de menţinerea acestei măsuri, cele privind arestul la domiciliu, controlul judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune, cererile formulate de autorităţile judiciare străine în baza legii privind cooperarea internaţională în materie penală, cererile privind luarea măsurii arestării preventive sau a altor măsuri preventive neprivative de libertate şi, după caz, cererile de prelungire a acestor măsuri, cererile privind măsura arestului la domiciliu, a controlului judiciar şi a controlului judiciar pe cauţiune, soluţionate în primă instanţă de curtea de apel, alte cereri cu caracter urgent prevăzute de lege.