Ce-şi face omul cu mâna lui nimeni nu poate desface! Nici măcar cei mai tari specialişti!

Este şi cazul prefectului Emilian Dragnea care dă dovadă că la capitolul comunicare este aproape corigent. Şi nu vorbim degeaba!

Pe lângă faptul că face din joi în Paşti conferinţe de presă, de parcă nimic important nu se întâmplă în judeţ, acesta nu are grijă nici măcar la canalele de comunicare mass-media în care apare pentru a-şi promova imaginea şi a promova activitatea Guvernului! Altfel nu ştim cum să interpretăm prezenţa unui articol cu reprezentantul Guvernului în Argeş într-o revistuţă care, dincolo de faptul că este destinată... consumului în baruri şi restaurante, are şi reclame la saloane de masaj erotic!

"O să discutăm cu el să aibă mai multă grijă la imaginea lui. Om rău nu e, profesionist e, dar mai dă şi el cu bâta în baltă", ne-a declarat un reprezentant al conducerii PSD Argeş, partid care l-a susţinut pe Dragnea pentru funcţia de prefect al Argeşului.