Moment inedit astăzi în conferinţa de presă a ALDE Argeş, susţinută de co-preşedinţii Simona Brătulescu şi Aurel Iacşa.

Primarul din Corbi, membru al PNL, a participat la conferinţă pentru a anunţa că susţine în alegerile parlamentare din 11 decembrie nu partidul său, ci ALDE! Este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva (în sensul că primarul nu îşi dă demisia din partidul pe listele căruia a fost ales, dar susţine altă formaţiune politică pe faţă, asumat).

El riscă să fie exclus din PNL. Virgil Baciu a criticat dur modul în care au fost întocmite listele pentru alegerile parlamentare în PNL Argeş, el fiind nemulţumit că, practic, aceleaşi persoane se regăsesc pe diverse poziţii. Chiar dacă ar fi exclus din PNL, Baciu nu îşi va pierde mandatul de primar. L-ar fi pierdut dacă ar fi demisionat din PNL.