Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea a dedicat luna iunie sărbătorii Dunării, eveniment marcat și la nivel internațional la 29 iunie - data semnării Convenției privind cooperarea pentru protecția și utilizarea durabilă a fluviului Dunărea (ICPDR).

Evenimentul central s-a desfășurat joi, 23 iunie, în municipiul Giurgiu, chiar pe faleza Dunării. Acesta a fost dedicat activităților informative, demonstrative și creative derulate sub sloganul Fii activ!.

La ședința extraordinară a Comitetului de Bazin Argeș - Vedea, condusă de prefectul județului Argeș, au fost prezenți și ministrul mediului, apelor și pădurilor, Cristiana Pașca Palmer, secretarul de stat în cadrul MMAP, Simona Olimpia Negru, directorul general al Administrație Naționale Apele Române, Nicolae Bărbieru, ambasadorul Republicii Moldova în România, Mihai Gribincea, prefecți, primari, directori de instituții, reprezentanți ai unor ONG-uri și alții.

Tema discuțiilor a fost fluviul Dunărea, politicile, strategiile și proiectele pentru reducerea poluării apelor în bazin, protecția calității apelor și a resurselor ecologice, precum și utilizarea lor durabilă.  

Tot în cadrul evenimentului a avut loc prezentarea echipamentele WATMAN și a Formației de Intervenție Rapidă a ABA Argeș – Vedea.